2. Social · 3. Creative Writing

Tu ce vezi? / What do you see?


large

 from Cris’s diary – all rights reserved

Era o zi pustie, aleg doar un singur cuvânt să o descriu. O dimineață gri și răcoroasă, o amiază ușor călduță din spatele aburilor de cafea. Oameni la indigo, clădiri obosite și mașini rapide. Oamenii sunt grăbiți. Oare de ce? Oare pentru ce? Eu nu mă grăbeam pentru că nu aveam spre ce. Când nu știi altceva decât ceea ce știi deja e greu să vrei să îți dorești, orice. Poate instinctul ne îndeamnă spre o oarecare rebeliune, spre cercetare, cucerire, cunoaștere. Poate nu știm să ne ghidăm. Poate.

Vezi tu, nebunia care o simți atunci când buruienile sufocă sufletul, când țipi sau urli până rămâi fără glas, dar tot continui. Nu alegi să te oprești pentru că ai văzut ce impact poate avea. Te-ar distruge complet, nu ai mai rămâne decât cu o carcasă pe tine. O amintire uscată a ceva ce puteai fi. Totul are să fie exprimat într-un mod redus, simplist, în felul ăsta.

Când am cunoscut lumea celor care îndrăznesc aveam impresia că nu am trăit cu toți în aceeași lume, adică în mediul în care toți se nasc și sunt educați, în cele din urmă. De ce ei nu sunt ca mine? mă întrebam. Apoi, i-am cunoscut mai bine și mă întrebam de ce nu sunt eu ca ei…

Câteva de ce-uri pentru fiecare pas străin, spre un necunoscut care poate fi colorat și fericit la un pas sau la câteva cărți citite distanță.

Asta e o altă lume care se află în fața tuturor și doar cei neînfricați de schimbare o pot dobândi.

Tu, omule de rând, ce culori vezi? Unde trăiești?

It was a wilderness day, I choose just one word to describe it. A gray and chilly morning, a wilderness slightly lukewarm  behind the steam of coffee. Copycat people, exhausted buildings and fast cars. People are in a hurry. I’m wondering why? To do what? I was not in a hurry because I did not have to what to be. When you do not know anything other than what you already know it’s hard to want to wish, any. Maybe the instinct leads us to some rebellion towards research, conquest, knowledge. Maybe we do not know how to guide ourselves. Maybe.

You see, the madness that you feel when the weeds are choking the soul, when you yell or scream until you remain voiceless, but still continue. You do not choose to stop because you saw what impact could be. It would completely destroy you, you will be left only with a shell on you.

A dry memory of something that you could be. Everything has to be expressed in a reduced, simplistic way, like this.

When I met the world of those who dare I had the impression that we did not all lived in the same world, namely that is the environment in which all are born and are educated, eventually. Why they are not like me? I was wondering. Then, I knew them better and I was wondering why I was not like them…

Several whys for each foreign step, towards an unknown that can be colorful and happy at a step or at some books read distance away.

This is a different world which is in front of everyone and only the dauntless for change can acquire.

You, ordinary man, what colors do you see? Where do you live?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s