1. Cultură · 3. Creative Writing

despre prietenie


Trăim în cele mai bune timpuri ale noastre, ne asigură unii, alții sunt de părere că sunt cele mai nefaste pentru a întreține unul dintre luxurile, de care suntem, în oarecare măsură, cu toții dependenți. Este vorba despre prietenie.

Am găsit acest text cu multi ani în urmă și îmi place să-l recitesc din când în când. Uneori aș vrea să-l imprintez în memoria celor puțini prieteni de care dispun. Asta dacă ar fi posibil.

Mica învățătură aparține scriitorului Mircea Eliade, și cred ca fiecare dintre voi ar trebui să o citească și recitească după o vreme.

Așadar, dragi puțini prieteni vă împărtășesc gândurile lui Mircea, întru care cred cu tărie.

funny_best_friends_in_finger

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide de tot.

Este exact, dar criteriul acestei sincerități îl are întotdeauna celalalt, nu tu. Ești considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce așteaptă de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar așa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Ești considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea și ceea ce așteaptă altul de la tine să spui.

Daca îi mărturisești unei prietene că e frumoasă și inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu ești sincer. Daca îi spui că e urată și foarte puțin deșteapta, ești sincer. Dar mărturisește-i că toate acestea n-au absolut nici o importanță, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că isi macină timpul într-un mod stupid, că trăiește o himera, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr și de fericire atunci sigur nu ești nici sincer, ești nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă”, de un mediu străin, cu care nu putem comunica, față de care nu putem fi „sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjurați de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este și ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente și orgoliu ce se numește prietenie și care, trebuie să recunoaștem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viața.

În prietenie se întâmplă același lucru: ești iubit nu pentru ceea ce ești tu, ci pentru ceea ce vede și crede prietenul tău în tine. Tu, omul, ești sacrificat întotdeauna. Ești iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poți da, ceea ce poți justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Si nu te poți plânge, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin „libertate” înțeleg suma posibilităților lui, voința lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Ești iubit pentru că prietenii s-au obișnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obișnuit sa mergi cu ei la cinematograf, în vizita la cunoștințe, să-ți placă, în general, ceea ce la place și lor, să gândești, în general, ceea ce gândesc și ei. Unde ești tu în toate aceste sentimente ale lor? Ești descompus, distribuit și asimilat după voința sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se așteaptă de la tine să faci, atunci nu mai ești un bun prieten, atunci incomodezi, obosești, stânjenești. Câteodată ești tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertarii tale: toleranța.

Zilele trecute încercam să vorbesc cu câțiva prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios și lasă prostiile la o parte!”. Ei nu înțelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esențială. Și atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aș săvârși un act compromițător, dar cerut urgent de libertatea mea? Și mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să îmi înțeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasă singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărata nu însemna decât această completă renunțare la individualitatea ta pentru a trece în celalalt.

O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu „sinceritățile” tale nu înseamnă nimic.

Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real și justificabil, dar poate nu corespunde experienței destinului celuilalt), a nu-l prețui prin ceea ce îți convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuși, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea însă nu ți le cere nimeni, după cum nimeni nu-ți cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o dorește el. Nu uitați că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai puțin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, ca ne mulțumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dam cît ar trebui, dar luam cu mult mai puțin decât ni se oferă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s