2. Social

din jurnalul prietenului meu Noica 3


rainbow_on_ice_by_porbital-d60isvsAm văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea creştinului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.

*

O convingere valabilă măreşte dimensiunile obiectului ei.

*

Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii celuilalt şi s-a întâmplat ceva între voi; „acum ne putem despărţi”. Căci oricine v-ar despărţi de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit.

Asta e esenţial: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temerilor – devine acum posibil. Oamneii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre nu a obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.

Numărul ceasurilor bune după numărul despărţirilor posibile.

*

ed9ad3e3567f867d593aa50e10991aca-d5k0mkyCred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod. Nu e uşor, ştiu bine. Trebuie să sfârşeşti prin a fi cineva, pentru ca să se impiedice lumea de tine. Dar când reuşeşti, ce plăcut este.

Să nu laşi lumea în pace. Prin simplul fapt că eşti ceva, că ştii ceva, că poţi ceva, să incomodezi şi să obligi. E toată funcţia socială a criticului aici, fără platitudine şi solemnităţile criticii.

*

Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.

*

Puterea de făptuire pe care o ai când nu ţi-a reuşit răul. Vezi, spui conştiinţei tale întunecate, sunt blestemat să fiu bun. Dar nu eşti bun – şi de aceea făptuieşti.

*

Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul-simţ românesc: „Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă”. Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i – dacă ai de spus ceva.

*

Oamenii se definesc după felul cum se pierd.

Jurnal filozofic de Constantin Noica

Anunțuri

Un gând despre „din jurnalul prietenului meu Noica 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s