2. Social · 3. Creative Writing

îmi doresc să simt ca atunci


 Îmi doresc să simt ca atunci spiritul Crăciunului…

Îmi amintesc limpede cât de intens trăiam odată. Noiembrie, un mare prevestitor al lunii ce urmează. Pregătirea felicitărilor confecţionate manual, repetarea zilnică a poeziilor şi a colindelor. Simţeam cum febra cumpărăturilor se apropie.

Sărbătoarea Moş Nicolae, alte cadouri de dat şi primit, totul era numai o dăruire.

Crăciunul se apropie.

Aveam emoţii. Totul în jurul meu se pregătea pentru cea mai frumoasă sărbătoare în care scrisorile şi cărţile poştale erau în mare vogă. Rudele aveau să vorbească pe fix cu ceasul în faţa ochilor urmărindu-l atent, plănuind petrecerile de sfârşit de an.

Eram mică, nu ştiam prea bine cum decurg toate treburile dar trăirile mele se intensificau pe fiecare zi mai tare. Împodobirea bradului, mireasma lui, parcă mă duceau spre un nou tărâm. În mintea mea totul era… diferit faţă de cum e acum.

Acum e diferit faţă de atunci. A început postul, o pregătire interioară, la fel ca atunci. Micile griji mult semnificative de odinioară au fost înlocuite cu altele. Caut pe internet cele mai interesante reţete de prăjituri. O să-mi activez o opţiune cu minute şi sms-uri pentru a le trimite tuturor cunoştinţelor şi a-mi suna rudele. Poate o să fac mai multă mâncare… Dar tot mi-e dor să scriu o carte poştală cu emoţii – nu cumva să scriu greşit sau urât; sau să merg cu colegii de şcoală cu colinda.

 Diferit sau nu, sărbătorile vin şi pleacă, ce se schimbă de la un an la altul este atmosfera şi sentimentele care ne influenţează acele câteva zile.

Este greu de spus ce ar trebui făcut pentru a fi totul ca inainte.

 Dar ! Grija pentru mâncăruri şi prăjituri mă enervează la culme.

Crăciunul se apropie !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s