1. Culture

Ce nu stiai despre …


Morfina – Denumirea este dată după Morfeu, zeul nopţii, al somnului şi al viselor.

Morfina bază se cristalizează în prisme romboidale, incolore, inodore, cu gust amar.

Morfina sub formă de monohidrat este o pulbere cristalină albă, solubilă în apă caldă, etanol şi cloroform.

 Efectele morfinei constau într-o stare de euforie, de dispariţie a durerilor, o hiperactivitate cerebrală calmă, neînsoţită de delir sau halucinaţie, cunoscută sub numele de “flash”. Dispar durerile şi temerile zilnice, foamea, setea, dorinţele sexuale, corpul fiind simţit cald, cu mâinile şi picioarele greu atârnând.

Urmează o stare de linişte şi somnolenţă, cu o senzaţie înşelătoare că totul este plăcut în jurul lor şi că nu există nimic rău pe lume.

Consecutiv creşterii dozelor, consumatorul îşi dă seama de starea sa psihică anormală, devine anxios, are tendinţa de a se debarasa de drog, dar nu reuşeşte să o facă, întrucât intervine dependenţa.

Morfina este considerată de doctori şi unul dintre cele mai puternice medicamente pentru combaterea durerilor cronice.

Studiile au scos la iveală faptul că morfina are o serie de efecte secundare care nu trebuie neglijate. Astfel, la nivelul aparatului cardiovascular, morfina determină vasodilataţie şi, implicit, slăbirea cordului. În plus, în doze foarte mari, poate duce la hipotensiune arterială.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s